Importanța nutrienților în osteoporoză este un articol care vine în completarea celui despre rolul diferitelor diete în evoluția osteoporozei, „Dieta si osteoporoza”.

Osteoporoza este o boală cronică comună caracterizată printr-o scădere a densității minerale osoase, afectarea rezistenței osoase și un risc crescut de fracturi de fragilitate.

Fracturile de fragilitate sunt asociate cu morbiditate, mortalitate și dizabilitate semnificative și reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial.

Influența factorilor nutriționali asupra osteoporozei

Desi este semnificativă, influența factorilor nutriționali asupra dezvoltării și progresiei osteoporozei nu este încă bine stabilită. Aportul de calciu și statusul vitaminei D sunt considerate a fi esențiale pentru homeostazia metabolismului osos. Cu toate acestea, unele studii recente au pus la îndoială utilitatea suplimentarii cu calciu și vitamina D în scăderea riscului de fracturi. Aportul adecvat de proteine, legume și alți nutrienți este, de asemenea, de interes, iar recomandările actuale au fost stabilite prin consens de specialitate și ghidurile de practică clinică. Este important să înțelegem influența nutrienților în această patologie, fie că îi administrăm separat, fie în contextul unui model alimentar, în complexe de nutrienți.

Promovarea obiceiurilor sănătoase este foarte importantă pentru reducerea riscului de osteoporoză. Asigurarea unui aport alimentar adecvat de calciu, vitamina D și proteine, efectuarea cu regularitate a exercițiilor fizice și abandonarea obiceiurile dăunătoare, cum sunt consumul de alcool și fumatul, ajută la îmbunătățirea calității osoase. Alături aceste măsuri, anumiți nutrienți alimentari par să aibă o influență suplimentară [1].

Ghidurile europene pentru diagnosticarea și gestionarea osteoporozei la femeile aflate în postmenopauză recomandă un aport zilnic de cel puțin 1000 mg/zi de calciu, 800 UI/zi de vitamina D pentru menținerea nivelurilor serice de 25-hidroxivitamina D >50 nmol/L și 1 g/kg greutate corporală de proteine pentru toate femeile cu vârsta peste 50 de ani, pentru prevenirea deteriorării sănătății musculo-scheletice legate de vârstă [2].

Deși terapia medicamentoasă pare a fi opțiunea de primă linie pentru reducerea riscului de fracturi la vârstnici, ea nu este întotdeauna fezabilă. De aceea, modificările dietetice, în special creșterea aportului de calciu, vitamina D și proteine, sunt considerate opțiuni mai pragmatice pe termen lung [3].

Osteoporoza și substanțele nutritive conexe

Calciul

Calciul face parte din matricea minerală osoasă sub formă de fosfat de calciu (cristale de hidroxiapatită), fiind necesar pentru rezistența osoasă. Cel mai bun mod de a obține un aport adecvat de calciu este printr-o alimentație diversificată, sănătoasă. Cu toate acestea, sursele alimentare de calciu pot fi uneori insuficiente sau slab tolerate, fiind utilă suplimentarea farmacologică. Aceasta este recomandarea majorității ghidurilor de practică clinică. Cu toate acestea, unii autori critică această recomandare datorită eficacității sale scăzute și posibilității de efecte adverse [4-7].

Surse alimentare de calciu

In general, sursele cele mai importante de calciu dietetic sunt considerate incă produsele lactate (lapte, iaurt și brânză), peștele (în special sardinele cu oase), leguminoasele și câteva legume și fructe (în special nucile și semințele) [4-7].

Vitamina D

Homeostazia calciului este reglementată predominant de vitamina D. Un total de 80-90% din vitamina D este obținută din sinteza cutanată după expunerea la soare și 10-20%, dintr-un număr limitat de alimente, cum sunt peștele gras, ciupercile și unele produse lactate fortificate. Cu toate acestea, niciun aliment nu poate oferi suficientă vitamina D pentru a satisface cerințele organismului.

Expunerea adecvată la lumina soarelui

Expunerea la soare este importantă pentru prevenirea și corectarea insuficienței de vitamina D. Deficiența de vitamina D are multiple consecințe asupra sănătății, fiind extrem de importantă pentru menținerea homeostaziei osoase. La femeile în vârstă sau aflate în postmenopauză, deficitul de vitamina D poate agrava osteoporoza. În plus, sunt necesare concentrații serice adecvate de 25-hidroxivitamina D (25(OH)D) pentru maximizarea eficacității medicamentelor anti-osteoporotice [8].

Rolul probioticelor în sănătatea oaselor

La modelele animale, probioticele au inhibat pierderea osoasă asociată cu deficitul de estrogen, diabetul zaharat, sau tratamente cu glucocorticoizi, prin reglementarea atât a resorbției, cât și a formarii osoase [9].

La om, probioticele modifica nivelele de 25-(OH)-D și absorbția calciului, cu scăderea pierderii osoase la femeile în postmenopauză, într-o măsură similară cu suplimentele de vitamina D, asociate sau nu cu suplimente de calciu [10].

Sunt necesare studii suplimentare pentru a stabili dacă probioticele (sau orice altă intervenție care vizează microbiota intestinală și metaboliții săi) pot fi considerate tratamente adjuvante, alături de suplimentarea cu calciu și vitamina D sau medicamentele anti-osteoporotice, pentru gestionarea pacienților cu fragilitate și masă osoasă scăzută [11].

Nu toate informațiile disponibile susțin ideea că aportul crescut de produse lactate este benefic pentru sănătatea osoasă [12].

Rolul produselor lactate în menținerea sănătății oaselor

Datele obtinute din studiul NHANES III, care a inclus o cohortă de aproape 10.000 de femei și bărbați, nu au arătat nicio corelație între aportul de calciu și densitatea minerală osoasă (DMO) la nivelul șoldului, corelația fiind aplicabilă pentru subiecții cu niveluri mai ridicate de 25(OH)D [13].

Study of Women’s Health Across the Nation” (SWAN)” a încercat recent să demonstreze beneficiile aportului de lactate pentru oase, dar rezultatele sale nu au fost pozitive pentru sănătatea osoasă pe termen lung. Nu s-a putut stabili beneficiul consumului de lactate pentru conservarea DMO sau prevenirea fracturilor [14].

Rolul potențial benefic al produselor lactate în prevenirea fracturilor este controversat. Rezultatele inconsecvente constatate în ceea ce privește posibila asociere între consumul de lapte și riscul de fractură de șold ar putea fi parțial explicate prin diferențele dintre politicile privind fortificarea alimentelor cu vitamina D în diferite țări [15].

Potasiul

Potasiul dietetic poate reduce sarcina acidă și, în acest fel, epuizarea calciului din oase. În afară de rolul său în menținerea alcalinității, potasiul poate crește acumularea de calciu la nivel renal. Reducerea resorbției osoase indică un potențial avantaj pentru sănătatea osoasă [16].

Magneziul

Magneziul este, de asemenea, necesar pentru metabolismul calciului [30]. Din punct de vedere al abundentei intracelulare, magneziul ocupă locul doi, după potasiu. Magneziul se găsește în cele mai multe alimente vegetale, cum sunt legumele cu frunze verzi, leguminoase și nuci. Dozele zilnice recomandate de magneziu sunt cuprinse intre 310–360 mg pentru femei și 400–420 mg la bărbați. Cerințele variază de la o persoană la alta în funcție de vârstă, sex și starea nutrițională anterioară [17].

Magneziul este, de asemenea, implicat în schimbul de ioni de calciu și potasiu în membranele celulare, fiind esențial pentru activitatea neuronală și contracțiile musculare. Aproximativ 50-60% din conținutul total de magneziu al corpului este acumulat în os. În structura osului, ionii de magneziu influențează dimensiunea și formarea cristalelor de hidroxiapatita. În plus, magneziul induce proliferarea osteoblastelor, deficiența sa fiind asociată cu o sinteză osoasă redusă [18].

Magneziul este, de asemenea, necesar pentru activarea vitaminei D, deoarece majoritatea enzimelor implicate în metabolismul vitaminei D necesită magneziu [19].

Zincul

Zincul se regăsește în alimente vegetale ca fasole, nuci și cereale integrale, dar fitații prezenți în aceste alimente îl fac mai puțin biodisponibil decât cel provenit din surse animale. La pacienții cu osteoporoză au fost identificate concentrații serice și osoase mai mici de zinc decat la restul populației [30].

Proteinele

Aportul de proteine este, de asemenea, esențial pentru sănătatea oaselor. Aproximativ 50% din volumul osos și o treime din masa osoasă sunt reprezentate de proteine. Ele sunt integrate în matricea organică a osului, facand parte din structurii colagenului. Proteinele dietetice afectează secreția și acțiunea factorului de creștere insulin-like I (IGF-I), hormon important pentru formarea oaselor. Hormonul IGF-I imbunătățește absorbția calciului și fosforului în intestin; este implicat în sinteza calcitriolului și crește rata reabsorbției fosfatului din rinichi. Prin urmare, este necesară o cantitate adecvată de proteine dietetice pentru menținerea sănătății osoase.

Societatea Europeană pentru Aspecte Clinice și Economice ale Osteoporozei și Osteoartritei (The European Society for Clinical and Economic Aspects of Osteoporosis and Osteoarthritis – ESCEO) recomandă un aport alimentar de proteine de 1,0–1,2 g/kg greutate corporală/zi, cu cel puțin 20-25 g de proteine de înaltă calitate la fiecare masă principală [20].

Aportul adecvat de proteine este imperativ pentru formarea și întreținerea matricei osoase. Meta-analizele mai recente au raportat că un aport mai mare de proteine – mai mult de 0,8 g/kg greutate corporală/zi, mai mare decât recomandările dietetice generale – este asociat cu un DMO mai mare, risc redus de fractură de șold și o rată mai lentă a pierderii osoase. Este deosebit de important la persoanele în vârstă cu osteoporoză și trebuie să fie întotdeauna însoțit de aportul alimentar adecvat de calciu [21].

De asemenea, este important să se ia în considerare efectul anabolic al aportului de proteine care, împreună cu activitatea fizică, este un factor principal de sinteză a proteinelor musculare. Exercițiile fizice îmbunătățesc masa și forta musculară, combinația intre aportul adecvat de proteine și exercițiu inducâd un grad mai mare de acreție proteică musculară decât doar prin alimentație. În același mod, un aport echilibrat de proteine dietetice, combinat cu exercițiile de rezistență reprezintă un factor important care contribuie la menținerea rezistenței osoase.

În ceea ce privește nutrienții necesari pentru o bună sănătate osoasă: potasiul, magneziul, vitamina C, vitamina K, acidul folic și carotenoidele se regasesc din abundenta in alimente vegetale (fructele, legumele, cereale bogate în nutrienții menționați anterior sunt [22].

Vitamina K

Vitamina K participă la formarea matricei osoase în timpul mineralizării. Ea are rol de cofactor al γ-carboxilazei microzomale, care contribuie la sinteza de osteocalcină, influențand, de asemenea, si alte proteine dependente de vitamina K. Osteocalcina este o proteină care „leagă” calciul în oase, facilitând procesul de mineralizare.

Vitamina K cuprinde o familie de forme moleculare diferite: vitamina K1, sintetizată de plante, în timp ce grupul de vitamine K2 cuprinde mai multe forme, sintetizate în principal de bacterii. Vitamina K1 este regăsită majoritar în dietele umane.

Vitamina C

Vitamina C poate îmbunătăți sănătatea oaselor datorită proprietăților sale antioxidante. Ea este capabilă să suprime activitatea osteoclastelor [23].

De asemenea, acționează ca un cofactor in diferențierea osteoblastelor și participă la formarea de colagen. Vitamina C este un marker al unui model alimentar sănătos, bogat în fructe și legume. Un aport alimentar mai mare de vitamina C a fost corelat cu un risc mai mic de fractură de șold și osteoporoză, precum și DMO mai mare, atât la nivelul colului femural, cât și la nivelul coloanei vertebrale lombare [24].

O meta-analiză recentă consolidează raționamentul conform căruia, creșterea aportului alimentar de vitamina C ar putea reduce riscul de fracturi de șold atât la bărbați, cât și la femei [25].

Deși beneficiile pe care vitamina C le-ar putea aduce sănatății oaselor sunt remarcabile, deocamdată există puține informații cu privire la recomandările aportului de vitamina C. In viitor, acest aspect ar trebui să fie luat în considerare.

Acizii grași Omega-3

In momentul actual, dovezile cu privire la efectele acizilor grași polinesaturați omega-3 (PUFA) asupra metabolismului osos sunt contradictorii. Consumul de acid eicosapentaenoic (EPA) și acid docosahexaenoic (DHA) poate influența creșterea și remodelarea osoasă la om, atât prin inhibarea resorbției osoase, cât și prin stimularea formării de masă osoasă [26].

Peștele și fructele de mare sunt bogate în PUFA, în special acizi grasi omega-3, despre care se știe că au efect antiinflamator care contribuie la îmbunătățirea calității oaselor [27]. Pe de alta parte, o meta-analiză a arătat că acizii grași omega-3 au redus nivelurile serice de osteocalcină la femeile aflate în postmenopauză [28].

Acidul folic și vitamina B-12

Acidul folic și vitamina B-12 ar putea influența, de asemenea, sănătatea oaselor prin reducerea concentrațiilor de homocisteină. Nivelele crescute de homocisteină sunt corelate cu o densitate minerală osoasă mai mică și un risc mai mare de fractură [29].

Bibliografie: