Vitamina D

Vitamina D este face parte din clasa vitaminelor liposolubile, alaturi de A, E si K. Ea se diferentiaza de celalalte vitamine prin capacitaea organismului de a o sintetiza la nivelul pielii, in urma expunerii la lumina solara. Alimentele ce contin vitamina D sunt o alta sursa valoroasa a acesteia, iar in anumite situatii suplimentele pot acoperi nevoi speciale ale organismului (copii, persoane in varsta, sau afectiuni care afecteaza absorbtia).

Vitamina D are doi precursori inactivi, colecalciferolul (vitamina D3 – prezenta in pielea animalelor) si ergocalciferolul (vitamina D2 – prezenta in plante). Acestia sunt convertiti in forme biologic active la nivelul ficatului si rinichilor.

Vitaminele D2 si D3 provenite din alimentatie sau prin sinteza la nivelul pielii patrund in circulatia sanguina si sunt transportate spre ficat cu ajutorul proteinei de legare a vitaminei D. La nivelul hepatocitelor vitamina D este hidroxilata la 25-hidroxivitamina D (calcidiol, calcifediol). Aceasta reprezinta forma circulanta majora de vitamina D, fiind indicator al statusului nutritional al acesteia.  La nivel renal are loc o a doua hidroxilare sub actiunea enzimei 25-hidroxivitamina D-1α-hidroxilaza (CYP27B1) care transforma calcidiolul in calcitriol (1,25-dihidroxivitamina D).

Sinteza calcitriolului la nivel renal este influentata de mai multi factori care includ: calciul si fosforul seric, hormonul paratiroidian (PTH), factorul de crestere ai fibroblastelor (FGF-23) dar si calcitriolul insusi. In timp ce enzima CYP27B1 este sintetizata in cea mai mare parte la nivelul rinichilor, calcitriolul poate fi sintetizat si la nivelul altor tesuturi in organism: piele, glanda paratiroida, sani, colon, prostata, celulele sistemului imunitar sau celulele osoase.

Ce functii indeplineste vitamina D in organism?

Cele mai multe actiuni fiziologice sunte atribuite calcitriolului. Acesta este implicat in:

Mentinerea homeostaziei calciului si fosforului

Aceste mecanisme se aseamana mult intre ele. Glanda paratiroida inregistreaza eventualele scaderi de calciu si secreta hormon paratiroidian (PTH). Acesta determina cresterea secretiei de enzima 25-hidroxivitamina D-1α-hidroxilaza la nivel renal, care va creste cantitatea de calcitriol sintetizata. Nivelele crescute de calcitriol contribuie la normalizarea nivelului seric al calciului prin cresterea absorbtiei sale intestinale, cresterea reabsorbtiei calciului filtrat la nivel renal, precum si mobilizarea acestuia din oase, in situatiile in care aportul alimentar nu este suficient.

Calcitriolul creste absorbtia intestinala a fosforului cu ajutorul unui cotransporter sodiu-fosfat de la nivelul intestinului subtire.

Diferentierea celuara

Proliferarea celulara este un termen care defineste inmultirea rapida a celulelor. Diferentierea celulara reprezinta specializarea celulelor pentru functii specifice. Acest fenomen implica scaderea in intensitate a proliferarii celulare. Proliferarea celulara este esentiala pentru crestere si in mecanismul de inchidere a ranilor, insa atunci cand aceasta activitate are loc in mod necontrolat, poate conduce la cancer. Calcitriolul inhiba proliferarea si stimuleaza diferentierea celulara prin actiunea mediata de receptorul VDR (receprorul pentru vitamina D).

Reglarea imunitatii

Calcitriolul este un foarte important modulator al sistemului imunitar, actiunea sa fiind mediata prin VDR. Acest receptor este exprimat la nivelul celor mai multe celule imunitare, inclusiv celulele-T sau celulele prezentatoare de antigen (celulele dentritice si macrofagele). In circumstante bine stabilite, monocitele, macrofagele si celulele-T pot determina cresterea producerii de calcitriol prin enzima 25-hidroxivitamina D-1α-hidroxilaza. Calcitriolul rezultat poate actiona local ca reglator al raspunsului imun.

Deficienta de vitamina D poate compromite integritatea sistemului imunitar si conduce la un raspuns imun inadecvat.

Secretia de insulina

Vitamina D joaca un rol deosebit de important in secretia de insulina in conditiile unei cereri crescute in acest hormon (hiperglicemii). VDR este exprimat la nivelul celulelor pancreatice secretoare de insulina. S-a demonstrat ca nivele scazute de vitamina D pot influenta negativ secretia de insulina si toleranta la glucoza, in diabetul de tip 2.

Reglarea tensiunii arteriale

In reglarea tensiunii arteriale un rol esential il are sistemul renina-angiotensina. O scadere a nivelului de vitamina D conduce la un dezechilibru al acestui sistem, cu retentie de sodiu si cresterea tensiunii arteriale. Mentinerea unui nivel seric constant al vitaminei D poate scadea riscul de hipertensiune arteriala.

Necesarul zilnic recomandat

Necesarul zilnic de vitamina D difera in functie de varsta:

• Sugari (0-12 luni) – 400 UI/zi;
• Copii (1-13 ani) si adolescenti (14-18 ani) – 600 UI/zi;
• Adulti (19-70 ani) – 600 UI/zi;
• Varstnici (de la 71 de ani) – 800 UI/zi;
• Sarcina si alaptare – 600 UI/zi.

Deficienta

In deficientele de vitamina D este afectata absorbtia calciului. In acelasi timp, glandele paratiroide cresc secretia de PTH care mobilizeaza calciul din oase pentru a mentine constant nivelul seric al acestuia. Acest mecanism face parte din tabloul hiperparatiroidismului. Nivelele scazute ale vitaminei D cresc riscul de osteoporoza, iar deficienta severa poate avea consecinte grave la nivelul sistemului osos.

Deficientele severe ale vitaminei D se manifesta prin:

• Rahitism – afecteaza in principal copiii.
• Osteomalacie – deficienta de vitamina D produce o scadere a compozitiei minerale a oaselor, cu pastrarea matrixului de colagen. Este insotita de dureri si de risc crescut de osteoporoza.
• Slabiciune musculara si durere – manifestata atat la copii cat si la adulti. Aceasta ar putea conduce la cresterea riscului de fracturi, in special la persoane in varsta. Deficienta de vitamina D pe o perioada mai lunga de timp constituie un factor determinant in aparitia osteoporozei.

Deficienta – Factori de risc

• Conditiile de mediu – localizarea geografica dar si conditiile de mediu (prezenta norilor, poluarea) pot influenta cantitatea si calitatea radiatiilor UVB ajunse la nivelul pamantului si implicit sinteza de vitamina D la nivelul epidermei.
• Copiii alaptati exclusiv la san – care nu primesc suplimentare alimentara cu vitamina D.
• Masurile de protectie impotriva radiatiilor solare – prin protejarea excesiva si expunerea insuficienta la soare (haine, sepci, creme de protectie solara).
• Culoarea pielii – persoanele cu pielea foarte inchisa la culoare sintetizeaza mai putina vitamina D decat ceilalti.
• Variatiile genetice – biodisponibilitatea vitaminei D difera de la un individ la altul, depinzand de nivelele circulante ale proteinei de legare a vitaminei D (VDBP). Aceasta are capacitatea de a lega aproximativ 80-90% din forma circulanta a 25-hidroxivitaminei D. Concentratiile serice ale VDBP sunt influentate de variatiile genetice recunoscute sub numele de polimorfism.
• Varsta a treia – persoanele in varsta au o capacitate mai mica de producere a vitaminei D la nivelul epidermei.
• Bolile cronice renale – se asociaza cu o sinteza mai scazuta a calcitriolului, dar si o crestere a excretiei acestuia in urina.
• Sindromul de malabsorbtie a grasimilor – intalnit in special la persoanele cu fibroza cistica sau afectiuni hepatice. Are loc o scadere a absorbtiei vitaminei D alimentare.
• Sindromul colonului iritabil – pacientii cu aceasta afectiune, ca boala Chrohn prezinta in general un risc mai crecut al deficientei in vitamina D.
• Obezitatea – un indice de masa corporala (IMC) mai mare de 30 kg/m2 determina cresterea riscului deficientei in vitamina D, deoarece aceasta avand o afinitate pentru lipide, se va depozita in tesuturile grase ale pacientului. In acest fel va deveni mai putin disponibila in circulatie.
• Deficienta de magneziu – se pare ca aceasta deficienta determina scaderea nivelelor serice de vitamina D deoarece magneziul intervine in activitatea mai multor enzime cu rol esential in metabolismul vitaminei D.

Principalele surse naturale

Lumina solara

Sinteza de vitamina D are loc la nivelul epidermei sub actiunea radiatiilor ultraviolete (UVB) ale soarelui. Expunerea la soare poate furniza celor mai multi oameni o cantitate suficienta de vitamina D, pentru a acoperi necesitatile organismului. Copiii si adultii care petrec foarte putin timp in aer liber (mai putin de 2-3 ori pe saptamana) au o mai mare nevoie de vitamina D provenita din surse alimentare.

Sursele alimentare

Vitamina D se gaseste in mod natural in doar cateva alimente, acestea fiind reprezentate in mare parte de grasimi animale (in cea mai mare parte marine). Somonul, macroul, uleiul de ficat de cod, tonul sau sardinele sunt vedetele acestei categorii de alimente.

Fructele, legumele si cerealele contin cantitati neinsemnate de vitamina D. O cana de ciuperci poate contine 2 UI de vitamina D, corespunzatoare la 1% din necesarul zilnic.

In rest, alimentele aduc aport de vitamina D prin fortificare (adaugare de vitamina D in procesul de fabricatie al alimentelor). In ultima perioada aceasta metoda este aplicata in mod special la alimentele destinate copiilor: cereale de mic dejun, lapte, oua, diverse gustari (asa-zisele „prajituri” cu crema de lapte sau biscuiti, etc.).

Aliment	Portie	Cantitate vitamina D	Procent din necesarul zilnic
Ulei de ficat de cod	1 lingura	450 UI	113 %
Hering	30 g – fara oase	460 UI	115 %
Somon	85 g	400 UI	100%
Macrou	85 g	400 UI	100 %
Ton	85 g	228 UI	57 %
Sardine	85 g	164 UI	41 %
Lapte	1 cana (250 ml)	98 UI	24 %
Oua (galbenus) – fiert	1 mare	41 UI	10%

Suplimentarea

Cele mai multe suplimente cu vitamina D aflate pe piata contin colecalciferol (vitamina D3). Suplimentele multivitaminice furnizeaza in general intre 400-1000 UI (10-25 μg) de vitamina D3 (sau D2). Foarte multe suplimente de calciu contin vitamina D.

In general, daca se impune suplimentarea cu vitamina D, se recomanda ca doza zilnica sa fie de 400 UI/zi.

Toxicitatea

Nu s-a observat hipervitaminoza D in urma expunerii la soare, ceea ce inseamna ca petrecerea timpului in aer liber ar trebui sa furnizeze cantitati potrivite de vitamina D pentru cei mai multi dintre noi.

Dozele toxice de vitamina D determina cresterea nivelelor calciului seric (hipercalcemie). Acesta este de cele mai multe ori mobilizat din oase, motiv pentru care constituie un fator de risc pentru osteoporoza. Hipercalcemia poate contribui la formarea calculilor renali, dar si la calcefieri la nivelul anumitor organe (inima, rinichi) daca persita o perioada mai lunga de timp.

Exista anumite patologii care cresc riscul de hipercalcemie ca raspuns al actiunii vitaminei D: hiperparatiroidismul, sarcoidoza, tuberculoza si limfomul. Pacientii diagnosticati cu aceste patologii pot dezvolta hipercalcemii ca raspuns al oricarei cresteri de vitamina D, motiv pentru care orice initiativa a lor de a creste aportul de vitamina D (mai ales prin suplimentare)  trebuie discutata cu medicul curant.

Limite maxime admise

Atentie – Nu trebuie sa se depaseasca doza zilnica maxima de vitamina D, stabilita pentru fiecare categorie de varsta. Se are in vedere ca aceasta cantitate include atat sursele alimentare, cat si suplimentele.

• Sugari (0-6 luni) – 1000 UI/zi;
• Sugari (6-12 luni) – 1500 UI/zi;
• Copii (1-3 ani) – 2500 UI/zi;
• Copii (4-8 ani) – 3000 UI/zi;
• Copii (9-13 ani) – 4000 UI/zi;
• Adolescenti (14-18 ani) si adulti (peste 19 ani) – 4000 UI/zi [2].

Potentialul de interactiune cu medicamentele

Nivelul de vitamina D este in general scazut in prezenta altor medicamente. In functie de tratament, se va avea in vedere o eventuala suplimentare (chiar alimentara) a acesteia. Digoxina poate sa creasca nivelele serice de vitamia D cu aparitia hipercalcemiei si aritmiilor cadiace.

• Medicamente care pot scadea nivelele serice ale vitaminei D: fenitoina (Dilantin), fenobarbital (Luminal), carbamazepina (Tegretol) si rifampicina, ketoconazol (Nizoral)
• Medicamente care scad absorbtia intestinala a vitaminei D: colestiramina (Questran), colestipol (Colestid), orlistat (Xenical) si uleiurile minerale.
• Medicamentele care contin glucocorticoizi, substante utilizate in tratamentul HIV sau cele utilizate in chimioterapie – scad nivelele serice de vitamina D.
• Hipercalcemia secundara dozelor toxice de vitamina D poate accentua aritmiile cardiace ale pacientilor aflati sub tratament cu digitalice (Digoxin).

Concluzii

• Vitamina D este esentiala in mentinerea sanatatii organismului.
• Cea mai importanta sursa naturala o constituie lumina solara. Se considera ca petrecerea  zilnica a timpului in aer liber ar trebui sa fie pentru cei mai multi dintre noi suficienta pentru satisfacerea nevoilor organismului in vitamina D.
• Vitamina D se poate procura din surse alimentare, dintre care pestele sau uleiul din ficat de peste ofera cele mai generoase cantitati.
• In situatii speciale (copii foarte mici hrahiti exclusiv cu lapte de mama, varstnici sau persoane care sufera de afectiuni care interfera cu metabolizarea vitaminei D, etc) se recurge la suplimentarea acestei vitamine, in functie de varste si nevoile individuale.

Autor: Letitia Mates

Update articol: 01.11.2019

Bibliografie:

1. Self Nutrition Data. La adresa: https://nutritiondata.self.com/, accesat noiembrie, 2019.
2. Office of Dietary Supplements. Food and Nutrition Board of the Institute of Medicine. La adresa: https://ods.od.nih.gov/Health_Information/Dietary_Reference_Intakes.aspx, accesat noiembrie, 2019.
3. Sutton AL, MacDonald PN. Vitamin D: more than a „bone-a-fide” hormone. Mol Endocrinol. 2003;17(5):777-791. (PubMed) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12637589.
4. Grober U, Spitz J, Reichrath J, Kisters K, Holick MF. Vitamin D: Update 2013: From rickets prophylaxis to general preventive healthcare. Dermatoendocrinol. 2013;5(3):331-347. (PubMed) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24516687.
5. Aranow C. Vitamin D and the immune system. J Investig Med. 2011;59(6):881-886. (PubMed) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21527855.
6. Wagner CL, Greer FR, and the Section on Breastfeeding and Committee on Nutrition. Prevention of rickets and vitamin D deficiency in infants, children, and adolescents. American Academy of Pediatrics. 2008;122(5):1142-1152. (PubMed).  https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18977996.
7. Thiele DK, Senti JL, Anderson CM. Maternal vitamin D supplementation to meet the needs of the breastfed infant: a systematic review. J Hum Lact. 2013;29(2):163-170. (PubMed) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23458952.
8. Allain TJ, Dhesi J. Hypovitaminosis D in older adults. Gerontology. 2003;49(5):273-278. (PubMed) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12920346.
9. Oregon State University. Vitamin D. La adresa: http://lpi.oregonstate.edu/mic/vitamins/vitamin-D, accesat noiembrie, 2019.