Rolul nutriției în osteoporoză este foarte important, datorită numeroșilor factori alimentari care contribuie la menținerea homeosaziei osoase. Osteoporoza este foarte frecvent întâlnită în rândul persoanelor cu un stil alimentar de tip occidental [1]. Deși există o percepție comună că osteoporoza poate fi prevenită printr-un aport crescut de calciu, (în special cel provenit din lactate), dovezile care vin în sprijinul acestei idei sunt neconcludente și uneori contradictorii [2,3].
Datele Organizației pentru Alimentație și Agricultură (SUA) / Organizația Mondială a Sănătății (Food and Agriculture Organization / World Health Organization) indică faptul că echilibrul calciului poate fi atins la doze mult mai mici (520 mg/zi) decât cele propuse în prezent, sugerând că alte variabile decât aportul de calciu ar fi critice pentru prevenirea riscului de fractură legat de osteoporoză [4].
Următorii factori sunt în curs de investigare pentru rolul lor în prevenirea sau încetinirea osteoporozei:
Un model alimentar sănătos
In urma unei revizuiri a modelelor dietetice actuale a indicat că multe elemente ale dietelor occidentale (carne, băuturi răcoritoare, alimente prăjite, dulciuri, deserturi și cereale rafinate) sunt invers asociate cu indicatorii de sănătate osoasă. În schimb, modelele dietetice care se bazează pe consum de fructe, legume, cereale integrale, nuci, și leguminoase au fost asociate cu o densitate minerală osoasă mai mare și risc mai mic de fractură [5].
Cu toate acestea, ipoteza că o dietă occidentală ar crește sarcina acidă alimentară, contribuind la osteoporoză și că o dietă alcalină ar reduce riscul de osteoporoză, nu a fost susținută de dovezi stiintifice [6].
Scăderea aportului de proteine animale
Un aport relativ ridicat de proteine este asociat cu creșterea masei minerale osoase și cu o incidență redusă a fracturilor de natură osteoporotică. Cu toate acestea, National Osteoporosis Foundation (SUA) a concluzionat că dovezile care sprijină importanța proteinelor în dezvoltarea masei osoase sunt limitate. Pe de altă parte, alte dovezi sugerează că efectul anabolic al proteinelor asupra oaselor este sinergic cu cel al calciului în ceea ce privește îmbunătățirea retenției de calciu și a sănătății osoase în general. Din punct de vedere cantitativ, dietele care furnizează cantități cuprinse între 0,8- 1,5 g/kg de proteine raportate la greutatea corporală suntconsiderate adecvate pentru sănătatea oaselor. Aportul mai mic de 0,8 g/kg reduce absorbția calciului și crește nivelul hormonului paratiroidian. Aportul suplimentar de 20-40 g proteine/zi îmbunătățește densitatea osoasă fără a afecta markerii turnoverului osos (de exemplu, osteocalcina și deoxipiridinolina) [7-11].
Surse alimentare de proteine
În ceea ce privește sursele de proteine, literatura de specialitate contine o largă varietate de date. In timp ce multe dintre studii au raportat asocieri între aportul crescut de proteine animale cu o densitate minerală osoasă mai mare și un risc scăzut de fractură, altele au arătat că un raport crescut al proteinelor animale și vegetale este asociat cu un risc mai mare de fractură. Carnea roșie este considerata a fi o alegere detrimentală, din punct de vedere al sursei de proteine. In urma Framingham Offspring Study s-a constatat că persoanele care obțin cea mai mare parte a proteinelor din carne roșie au avut cea mai mică densitate minerală osoasă [12].
Acest lucru se poate datora conținutului de grăsimi saturate din carne, care pot reduce absorbția calciului, contribuind la demineralizarea osoasă corelată cu inflamația. Carnea este, de asemenea, bogată în produsi finali de glicare avansată (AGES) care au fost legati cauzal de fracturile osoase. În cadrul Cardiovascular Health Study, persoanele cu cele mai ridicate niveluri de carboximetil-lizină (LMC) au avut un risc cu 17% mai mare de fractură de șold în comparație cu perosnele cu cele mai mici niveluri [13-15].
Consumul unei cantități mai mari de proteine din alimentele din soia poate conferi beneficia, lipsite de riscurile corelate aportului de carne. Ca si in cazul proteinelor animale, soia crește secretia factorului de creștere de tip insulinic 1 (IGF-1), care are efect anabolic asupra oaselor. Izoflavonele din soia cresc, de asemenea, absorbția calciului, nivelurile de osteocalcină și scad citokinele inflamatorii cunoscute pentru activarea osteoclastelor [16].
În studiile clinice la care au participat femei în postmenopauză, s-a observat ca produsele alimentare din soia contribuie la prevenirea pierderilor osoase [17,18].
Creșterea aportului de fructe și legume
Creșterea aportului de fructe și legume este asociată cu o mai bună densitate minerală osoasă și cu un risc redus de fractură atât la femei, cât și la bărbați. Într-un studiu de 142.000 de persoane în vârstă, consumatoare de una sau mai puține porții de fructe și legume pe zi a fost asociat cu un risc de aproximativ 40% mai mare pentru fractură de șold în comparație cu persoanele care au consumat între 3 și 5 portii pe zi [19].
Alte studii au ajuns la concluzia că reducerea riscului de fractură de șold se datorează în principal consumului de legume, și nu de fructe. Se cunoaște că aportul mai mare de potasiu și bicarbonat scad calciuria, motiv pentru care se considera că fructele și legumele au efectele protectoare asupra sănătății osoase. In plus, flavonoidele (compuși naturali cu caracter pronunțat antioxidant și antiinflamator) din fructe și legume intervin asupra mai multor căi implicate in diferențierea osteoblastelor, precum și in scăderea inflamației [20,21].
Reducerea aportului de sodiu
In urma unor studii s-a constatat că pentru fiecare 2300 mg de sodiu excrețate prin urină, se pierd 44 mg de calciu [22]. Aportul crescut de sodiu este asociat cu un conținut sczăut in minerale osoase și densitate minerală osoasă scazută, atât la femeile aflate in premenopauză, cât și in postmenopauză. De asemenea, s-a evidentiat o legatura intre aportul crescut de calciu si markerii resorbției osoase [23,24]. Cu toate acestea, rezultatele studiilor privind efectele sodiului asupra metabolismului osos nu sunt coerente, iar ipoteza că restricția de sodiu poate îmbunătăți integritatea osoasă pe termen lung și riscul de fractură rămâne nedovedită [25].
Înlocuirea grăsimilor saturate cu grăsimi nesaturate
Grăsimile saturate sunt cel mai important determinant alimentar al colesterolului seric. La femeile aflate în postmenopauză, diagnosticate cu hipercolesterolemie s-au evidentiat cresteri ale markerilor de resorbție osoasă și densitate osoasă mai mică, comparativ cu cele la care nivelele lipidelor serice erau normale [26]. În schimb, Women’s Health Initiative și Nurses Health Studies au ajuns la concluzia că femeile care au consumat cantitati mai mari de lipide omega-6 sau omega-3 au avut un risc mai mic de fractură, în comparație cu cele cu cantități mai mici [27].
Moderarea aportului de cafeină
Dovezile privind riscul de fractură asociat consumului de cafea sunt variate și dificil de interpretat. In timp ce o meta-analiză sugerează un risc mai mare de fracturi asociat consumului de cafea, un review mai recent nu a constatat nicio relație semnificativă între consumul de cafea și riscul de fractură de șold [28,29]. O altă meta-analiză a constatat un risc minim la consumul a 2 căni zilnice de cafea si un risc cu 54% mai mare la femeile care consumă 8 căni pe zi, în comparație cu cele care consumă cea mai mică cantitate. Paradoxal, acest studiu a constatat, de asemenea, un efect protector al celui mai înalt nivel de consum de cafea, pentru bărbați (un risc cu aproximativ 25% mai mic) [30].
Limitarea consumului de alcool
Alcoolul scade producția endogenă de calcitonină și poate dislocui nutrienții importanți care contribuie la formarea oaselor. Cu toate acestea, o meta-analiză a indicat un risc de fractură de șold doar la niveluri crescute ale consumului de alcool (≥ 50g/zi), niciun risc semnificativ la doze moderate (12,6 – 49,9 g/zi) și un efect protector (risc cu 12% mai mic) la doze de 0,01 – 12,5 g/zi [31].
Limitarea suplimentării vitaminei A
O meta-analiză a studiilor prospective a constatat o relație în formă de U între retinolul seric și riscul de fractură de șold. Un mecanism propus este creșterea sintezei de osteoclaste și scăderea activității osteoblastelor prin acidul retinoic [32]. Aportul adecvat de vitamina A poate fi asigurat prin beta-carotenul prezent în alimentele vegetale, în special legumele portocalii și galbene.
Asocierea suplimentelor de vitamina D cu calciu
Suplimentarile separate, care contin doar vitamina D sau calciu nu sunt suficient de eficiente pentru prevenirea fracturilor [33,34]. Cu toate acestea, într-o meta-analiză, femeile care au luat atât suplimente de calciu și vitamina D au avut un risc cu 30% mai mic pentru fractura de șold și un risc cu 15% mai mic pentru fracturi in general, comparativ cu cele care nu au primit aceste suplimente [36]. Suplimentarea prin asocierea calciului cu vitamina D este eficientă in tratarea densității minerale osoase scăzute cauzate de steroizi la copiii cu boli renale, persoanele cu tratamente antiretrovirale și bărbații cu tratament antiepileptic asociat cu risedronat [35-38].
Vitamina K
Produsă de osteoblaste, osteocalcina este inactivă și nu poate lega calciul și alte minerale până când este activată de vitamina K. In lipsa unui aport adecvat, calciul este mai probabil să fie preluat de celulele musculaturii netede vasculare și să contribuie la rigidizarea și calcifierea arterială [39]. Studiile clinice de suplimentare cu filoquinonă (K1) au raportat un risc mai mic de fracturi în comparație cu placebo [40]. Deși legumele cu frunze verzi sunt bogate în vitamina K1, acestea se consuma in cantități inadecvate prin dieta occidentală. Absorbția vitaminei K1 din legumele cu frunze verzi (broccoli, spanac, salată verde, kale) s-a dovedit ca variază intre 9-28% [41]. Acest aspect sugerează valoarea consumului regulat de cantități relativ mari de alimente care conțin vitamina K.
Concluzii
Pentru menținerea homeostaziei osoase, prevenirea dar și tratarea osteoporozei (alături de mijloacele terapeutice recomandate), alimentația are un rol foarte important. Ea trebuie sa se bazeze in principal pe creșterea aportului de alimente de proveniență vegetală, scăderea aportului de proteine animale și grăsimi saturate, scăderea aportului de sodiu (sare), precum și pe moderarea consumului de cafeină și alcool.
Pacienții diagnosticați cu osteoporoză trebuie să vizeze un aport total de calciu provenit din dietă și suplimente de aproximativ 1500 mg/zi și 800 UI/zi de vitamina D. Suplimentarea cu calciu și vitamina D poate aduce beneficii pentru anumiți pacienți adulți fără osteoporoză. Cu toate acestea, există nici o bază teoretică pentru cresterea aportului de calciu la nivelul întregii populații. Aceasta rezervă priveste în special bărbații, datorită asocierilor dintre aportul de calciu sau lactate și cancerul de prostată [1].
Se recomandă renunțarea la fumat.
Sunt recomandate exerciții fizice zilnice, adecvate vârstei, condiției fizice și stării de sănătate a pacientului. Fizioterapia sau kinetoterapia pot contribui la creșterea forței musculare și a moblității, precum și la scăderea riscului de căderi la pacienții cu grade mai avansate de osteoporoza.
Letiția Mateș
Bibliografie:
