In luna octombrie a anului (2015), Agentia Internationala pentru Cercetarea Cancerului (IARC- International Agency for Research on Cancer), din cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) a publicat rezultatele evaluarii consumului de carne rosie si carne procesata, ca factor de risc in aparitia cancerului.

Sumarul acestei evaluari, desfasurate pe un numar mai mare de 800 de studii efectuate ultimii 20 de ani, cuprindea rezultate care priveau:

  • Carnea rosie – clasificata ca „probabil carcinogenica la oameni” (Grup 2a). Dovezile implicarii consumului de carne rosie in aparitia cancerului sunt limitate. Aceasta inseamna ca nu s-a stabilit o relatie directa intre consumul de carne rosie si cancer, deoarece s-au luat in considerare si alti potentiali factori declansatori ai acestuia (spre exemplu: supraponderea sau obezitatea, fumatul, consumul de alcool, sau aportul scazut de legume, fructe si cereale integrale in dieta zilnica).
  • Carnea procesata – clasificata „carcinogenica la oameni” (Grup 1), cu suficiente dovezi care demonstreaza implicarea consumului de carne procesata in patogenia cancerului colorectal. IARC a sublinia ca acest risc ar fi mic dar direct proportional cu marimea portiilor de carne procesata consumate (fiecare 50 g de carne procesata ar creste cu 18% riscul de cancer colorectal).
  • Grupul de lucru din cadrul IARC nu s-a exprimat in legatura cu cantitatea maxima de carne rosie pe care putem sa o consumam fara riscuri. S-a lasat la latitudiea fiecarei tari sa aleaga propriile recomandari in ce priveste consumul de carne rosie, bazate pe o evaluare atenta si corecta a beneficiilor si riscurilor aduse de aceasta.

Carnea rosie

Carnea rosie se referea la carnea de vita, vitel, porc, miel, oaie, cal (in tarile in care este legalizat consumul) si capra. Se considera ca aceste sortimente de carne contin nutrienti importanti, precum: proteine de inalta calitate, acizi grasi, fier, zinc, seleniu, vitamina D, vitaminele B3 si B12.

Cat consumam?

Daca ne permitem o privire de ansamblu asupra ghidurilor nutritionale (SUA, Anglia, Franta, Australia, etc), putem observa ca acest tip de carne (rosie) consumat cu moderatie, face parte din recomandarile pentru o dieta echilibrata. Media cantitatilor recomandate ca fiind lipsite de risc se situaza in jurul valorii de 60-65 g pe zi (o portie), sau doua portii – 130 g/zi la doua zile.

Ghidul romanesc pentru alimentatia sanatoasa nu face referire la cantitatea de carne rosie pe care trebuie sa o consumam, insa la capitolul „carne”, recomanda 2-3 portii pe zi, „de preferinta alba”.

Se considera ca o portie de carne rosie nu trebuie sa depaseasca marimea unui pachet de carti de joc sau a unei palme, fara degete.
Carne

In general, consumul de carne rosie trebuie sa fie limitat la maxim de doua ori pe saptamana, numarul de portii depinzand de varsta, sex sau activitate fizica. Recomandarile privesc si o limita maxima de consum pe saptamana: 455 g.

Pentru a beneficia de avantajele pe care le poate oferi consumul de carne rosie (proteine, acizi grasi, fier, zinc, seleniu, vitamina D, vitaminele B3 si B12), se recomanda:

  • Limitarea consumului de carne rosie pe saptamana, la maxim 455 g
  • Alegerea carnii slabe
  • Evitarea consumului de carne procesata
  • Prepararea corecta a carnii si evitarea consumului acesteia daca prezinta zone arse sau expuse direct fumului de la gratarul cu carbuni.

Carnea procesata

Acest termem se refera la carnea prelucrata prin sarare, fermentare, afumare sau alte procese destinate imbunatatirii gustului si cresterii conservabilitatii.

Cele mai multe produse procesate contin carne de porc sau vitel, insa altele pot fi preparate din carne de pasare sau organe interne.

Exemple de carne procesata: carnati, sunca, crenvursti, fasii de carne uscata, conserve de carne sau preparate si sosuri pe baza de carne.

Cat consumam?

Deoarece s-a stabilit legatura cdirecta intre consumul de carne procesata si riscul de cancer colorectal, se recomanda limitarea consumului acestor produse.

Exista insa anumite sortimente de carnati, preparati din carne slaba si cantitate mai mica de sare care intra in recomandarile de consum ale carnii rosii, de 455 g pe saptamana.

Alimentatia, stilul de viata si cancerul

Consumul de carne rosie a fost de-a lungul timpului asociat cu cresterea riscului de boli cardiovasculare sau diabet de tip 2.

Numeroasele studii efectuate in ultima perioada pun in evidenta faptul ca supraponderea, dieta inadecvata, saraca in alimente de provenienta vegetala, consumul de alcool si lipsa de activitate fizica sunt strans legate de aparitia diferitelor tipuri de cancer, in special al celor esofagian, gastric sau intestinal.

Pentru a reduce riscul de cancer, se recomanda:

  • Cresterea cantitatii de legume, leguminoase (fasole, mazare, linte, naut), fructe si cereale integrale in dieta zilnica
  • Mentinerea unei greutati corporale normale, adaptate varstei, sexului si constitutiei fiecaruia
  • Adoptarea unui program regulat de activitate fizica (mers pe jos, alergat, dans, inot, etc)
  • Limitarea consumului de alcool
  • Limitarea consumului ce carne procesata.

Autor: Letitia Mates

Bibliografie:

  1. MS. Societatea de Nutritie din Romania. Ghid pentru Alimentatia Sanatoasa. La adresa: http://www.ms.gov.ro/documente/Ghid1_8318_6022.pdf
  2. L. Wyness, E. Weichselbaum, A. O’Connor et al, Red meat in the diet: an update. In Nutrition Bulletin. La adresa: http://beefandlamb.ahdb.org.uk/wp/wp-content/uploads/2015/10/Red-meat-in-diet-update1.pdf, accesat februarie, 2016
  3. IARC. IARC Monographs evaluate consumption of red meat and processed meat. La adresa: https://www.iarc.fr/en/media-centre/pr/2015/pdfs/pr240_E.pdf, accesat februarie, 2016
  4. CINDI dietary guide. La adresa: http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0010/119926/E70041.pdf, accesat februarie, 2016