Tulburarile de alimentație se caracterizează prin dereglări persistente ale alimentației sau comportamentului alimentar, rezultatul constând în afectarea consumului și absorbției nutrienților alimentari, cu impact semnificativ asupra stării de sănătate fizice și funcționării psihosociale (conform American Psychiatric Association’s Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fifth Edition (DSM-5) [1].

Tulburările de alimentație

Dintre toate tulburările de alimentație, cele mai des întâlnite sunt anorexia nervoasă și bulimia. De curând, a fost asociată o condiție nouă, foarte frecventă, ortorexia.

Anorexia nervoasă

Este o tulburare severă ce apare la persoanele preocupate obsesiv de forma corpului și greutate. Deși sunt subponderale, aceste persoane au o teamă permanentă de îngrașare, motiv pentru care se înfometează în mod voluntar. Criteriile de diagnostic includ: un aport alimentar limitat care să ducă la o greutate corporală scăzută, teama de a câștiga în greutate și o imagine corporală distorsionată. Aproximativ jumătate dintre pacienți dezvoltă simptome bulimice concomitente, iar amenoreea este foarte frecventă [1].

Bulimia

Este o tulburare care se manifestă prin episode recurente de ingestie alimentară excesivă, pe ascuns, într-un timp scurt, urmate de un sentiment puternic de vinovație, depresie sau dezgust fată de sine. Pacientul asociază diverse strategii pentru a evita creșterea în greutate. Acestea constau de obicei în: autoinducerea vomei, administrarea de laxative sau diuretice, restricții alimentare severe sau practicarea exercițiilor fizice epuizante [1]. Greutatea corporală este de obicei normală, iar pacienții prezintă adesea pielea uscată, tensiune arterială scăzută și creșterea ritmului cardiac.

Ortorexia

Se referă la obsesia pentru alimentele considerate sănătoase si respingerea alimentelor care nu se încadrează intr-un anumit standard. Persoanele afectate petrec timp în mod excesiv pentru procurarea și prepararea meselor sănătoase, fac rezerve de alimente pe care le iau cu ei oriunde merg, se izolează de cei din jur (mai ales dacă simt că nu le sunt impărtășite convingerile).

Etiologia tulburărilor de alimentație

Etiologia tulburărilor de alimentație este multifactorială, implicănd factori genetici, psihologici, de mediu și/sau sociali [2].

S-a speculat că preocupările culturale privind scăderea in greutate si promovarea unor “modele” ale aspectului fizic, au pregătit terenul pentru tulburările de alimentație. La fel de plauzibilă este posibilitatea ca prevalența tot mai mare a excesului de greutate și a obezității să fi declanșat un răspuns nesănătos la problemele de greutate (cum este de exemplu măncatul compulsiv) [3].

Morbiditatea și mortalitatea semnificative sunt asociate cu tulburări de alimentație severe sau de lungă durată, inclusiv osteoporoza, scăderea materiei cenușii, dezechlilibre electrolitice și anomalii metabolice, tulburări cardiace (inclusiv aritmii cauzate de dezechilibrele electrolitice), disfuncție gastro-intestinală, eroziune dentară și infertilitate [4]. Osteoporoza, scăderea materiei cenușii și eroziunea dentară sunt adesea ireversibile, chiar și prin tratamente adecvate și recuperarea greutății. Tulburările psihice comorbide, inclusiv depresia, anxietatea și tulburarea obsesiv-compulsivă, sunt prezente la mai mult de jumătate dintre pacienți.

Tulburările de alimentație – Factori de risc

Aproximativ 90% din cazurile de tulburări de alimentație apar la femei, de obicei cu debut la sfârșitul adolescenței și la vârsta adultă timpurie [5]. Factorii de risc suplimentari includ:

  • Antecedente de obezitate și/ sau dietă – istoricul de obezitate este corelat cu un risc crescut de tulburări de alimentație. Persoanele care au urmat diete de scădere în greutate in timpul adolescenței au fost semnificativ mai susceptibile de a dezvolta tulburări de alimentație [6].
  • Participarea la activități care pun accent pe greutate corporală scăzută – cum sunt spre exemplu baletul, gimnastica, alergarea și luptele.
  • Istoricul familial – femeile care au o rudă de gradul întâi cu tulburare de alimentație sunt ele insele expuse la un risc de până la 10 ori mai mare de a dezvolta o tulburare de alimentație [7]. Tulburările de alimentație sunt, de asemenea asociate cu un istoric familial de depresie.
  • Istoricul psihiatric – un istoric al pacientului care include depresie, abuz de substanțe, abuz sexual, nemulțumiri in legatură cu greutatea corporală și stimă de sine scăzută – este corelat cu risc mai mare de tulburări de alimentație.
  • Pubertatea timpurie – dezvoltarea sexuală timpurie poate duce la creșterea conștiinței de sine în ceea ce privește imaginea corpului, fiind asociată cu anumite comportamente legate alimentatie (adoptarea anumitor “diete” pentru a scadea in greutate).

Tulburările de alimentațieDiagnostic

Diagnosticul tulburărilor de alimentație este pus de către medicul specialist psihiatru, pe baza criteriilor de diagnostic din Clasificarea Internațională a Maladiilor (ICD-10) și Manualul de Diagnostic și de Statistică a Tulburărilor Mentale ediția 5 (DSM -5).

Diagnosticul anorexiei nervoase

Criteriile de diagnostic pentru anorexia nervoasă, conform DSM-5:

  • Limitarea aportului energetic în raport cu cerințele organismului, ceea ce duce la o greutate corporală semnificativ scăzută în contextul vârstei, sexului, traiectoriei de dezvoltare și sănătății fizice. Greutatea semnificativ scăzută este definită ca o greutate mai mică decât cea considerate “minim normal” sau, pentru copii și adolescenți, mai mică decât cea “minim așteptată”.
  • Teama intensă de a câștiga în greutate sau un comportament persistent care interferă cu creșterea în greutate, chiar dacă persoana respectivă se află la o greutate corporală semnificativ scăzută.
  • Perturbarea modului în care este experimentată greutatea sau forma corporală, influența nejustificată a greutății corporale sau a formei asupra autoevaluării sau lipsa persistentă de recunoaștere a greutății corporale actuale scăzute.

Se descriu două subtipuri de anorexie nervoasă:

  • Tipul restrictiv – în cadrul episodului curent pacienții nu prezintă manifestări de tipul inducerii de vărsături, abuzul de diuretice, laxative, clisme;
  • Tipul cu episoade de supraalimentare – care alternează cu vărsăturile autoprovocate , utilizarea abuzivă de laxative, diuretice, sau clisme [1].

Diagnosticul bulimiei

Criteriile DSM-5 pentru diagnosticul bulimiei:

  • Episoade recurente de mâncat compulsiv. Un episod de mâncat compulsiv se caracterizează prin:
    • Consumul, într-o perioadă redusă de timp (de exemplu, în app. 2 ore), o cantitate de alimente mai mare decât ar putea consuma majoritatea oamenilor, într-o perioadă similară de timp și în circumstanțe similare;
    • Un sentiment de lipsă de control asupra mâncatului în timpul episodului (de exemplu, sentimentul că nu se poate opri din mâncat sau ca nu controlează ceea ce mănâncă sau cât de mult mănâncă).
  • Comportament compensatoriu inadecvat, recurent, pentru a preveni creșterea în greutate, cum sunt autoinducerea vărsăturilor, utilizarea abuzivă a laxativelor, diureticelor, clismelor sau a altor medicamente, postul sau exercițiile fizice in exces.
  • Mâncatul compulsiv și comportamentul compensatoriu apar, în medie, cel puțin o dată pe săptămână, timp de 3 luni.
  • Autoevaluarea este influențată în mod nejustificat de forma și greutatea corpului.
  • Tulburarea nu apare exclusiv în timpul episoadelor de anorexie nervoasă [1].

Chestionarul SCOFF

Pentru medicii de îngrijire primară sunt disponibile mai multe chestionare de screening. De exemplu, în chestionarul de mai jos (SCOFF), dezvoltat la St. George’s Hospital Medical School in London, răspunsurile pozitive la 2 sau mai multe întrebări au indicat probabilitatea unui diagnostic de anorexie sau bulimie, cu o sensibilitate și specificitate de 78% și, respectiv, 88% [8,9]:

  1. Vă provocați vărsături pentru că vă simțiți inconfortabil de sătul?
  2. Vă ingrijorați să nu fi pierdut controlul asupra alimentației?
  3. Ați slăbit recent mai mult de 6 kg într-o perioadă de 3 luni?
  4. Vă considerați mult prea gras/ă, în timp ce ceilalți spun că sunteți mult prea slab/ă?
  5. Mâncarea este un element excesiv de important în viața dvs?

Analizele inițiale de laborator ar trebui să includă evaluarea hemoleucogramei, dar si nivelele de electroliți, calciu, magneziu, fosfor, azot uree serica, creatinină. Se pot face teste de urină și teste ale funcției tiroidiene. La toate femeile cu amenoree sunt indicate efectuarea electrocardiogramei și testarea sarcinii. Testarea densității osoase și RMN cerebral pot fi indicate în cazurile în care se suspectează osteoporoză sau afectare cognitivă.

Tulburările de alimentațieTratament

Comorbiditățile medicale, inclusiv tulburările electrolitice și deshidratarea, trebuie tratate și, dacă este posibil, prevenite. Tratamentul variază în funcție de severitatea bolii și problemele psihiatrice asociate.

Spitalizarea – este indicată pentru malnutriție severă (greutate corporală mai mică de 75% din ideal), ideație suicidară, tulburări electrolitice, deshidratare, semne vitale anormale (de exemplu, bradicardie, hipotermie), aritmii cardiace și eșecul tratamentului în ambulatoriu [10].

Suplimentarea cu vitamine și minerale – poate fi necesară. Un program alimentar structurat, în spital sau ambulatoriu, poate ajuta la restabilirea obiceiurilor alimentare sănătoase.

Psihoterapia – este un element de bază al tratamentului pentru anumite tulburări de alimentație. Deoarece terapia medicamentoasă este, în cea mai mare parte, ineficientă pentru anorexie nervoasă [11], psihoterapia este considerată adesea tratament de elecție.

Cele mai multe studii arată ca terapia cognitiv-comportamentală ar fi mai eficientă decât terapia medicamentoasă pentru persoanele diagnosticate cu bulimie [12].

Concluzie

In concluzie, atât tratamentul anorexiei nervoase, cât și al bulimiei se pot efectua în regim ambulator (cabinete medicale) sau cu spitalizare. Abordarea terapeutică a acestor afecțiuni este multidisciplinară, fiind necesar atât tratament medicamentos cât și psihoterapie.

Din punct de vedere farmacologic, pot fi tratate cu medicație antidepresivă (atunci când există o tulburare depresivă), stabilizatori ai dispoziției (când există oscilații majore ale dispoziție), sau ciproheptadina (antihistaminic cu efect secundar creșterea în greutate).

Tipurile de psihoterapie utilizată în anorexia nervoasă și bulimie sunt cel cognitiv-comportamental (încearcă schimbarea atitudinilor pacientului cu privire la obiceiurile alimentare și imaginea corporală), interpersonal, de grup și familial. Aceste interveniți se adresează normalizării obiceiurilor alimentare și a atitudinii față de alimente, în general.

Letitia Mates

Sursa:

Barnard, Neal D., editor. „Eating Disorders.” Nutrition Guide for Clinicians, 3rd ed., Physicians Committee for Responsible Medicine, 2018. American Psychiatric Association. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, (DSM-5). 5 th Ed.

Bibliografie: