Rolul nutriției în boala inflamatorie intestinală este tema unui articol care face parte dintr-un proiect mai amplu, „Rolul nutriției în bolile gastrointestinale cronice”.

Boala inflamatorie intestinală (Inflammatory bowel disease – IBD) este un termen utilizat pentru un grup de boli cronice cu o etiologie multifactorială, caracterizată printr-un proces patologic inflamator local, care prezintă faze de exacerbare și remisie, cu recurența și progresia simptomelor de leziuni intestinale. Spectrul IBD include două fenotipuri clinice principale: boala Crohn (Crohn’s disease – CD) și colita ulcerativă (ulcerative colitis – UC) [1].

Multe studii indică un posibil rol al dietei în dezvoltarea bolii inflamatorii intestinale. S-a observat, de asemenea, că microbiota pacienților cu IBD este foarte diferiță de cea a persoanelor sănătoase și că acest lucru poate afecta digestia și metabolismul mai multor alimente, cum sunt fibrele și acizii grasi cu lant scurt (SCFA).

Alimente și nutrienți implicați în patologia IBD

Printre diferitele alimente studiate cu privire la o posibilă corelație cu IBD, s-a acordat o atenție deosebită aportului crescut de proteine animale și acizi grasi polinesaturati (n3-PUFA) [2].

Proteinele animale

Principalul mecanism legat de posibila asociere între aportul de proteine animale și IBD este malabsorbția hemului și a aminoacizilor conținuți în proteinele animale de la nivelul intestinului subțire. Prin urmare, acești compusi ajung in colon, unde sunt metabolizati de microfloră, cu eliberarea unor molecule toxice precum hidrogenul sulfurat, fenolul și amoniacul, care vor scădea cantitatea florei intestinale „antiinflamatoare” (Roseburia și Eubacterium rectale), capabilă să producă butirat.

In plus, sunt implicate si mecanismele suplimentare, cum sunt impactul procesului de gătire asupra răspunsului inflamator și deteriorarea endotelială, prin producerea de molecule cancerigene (hidrocarburi aromatice policiclice, amine heterociclice și acrilamidă) [2].

Grăsimile animale

S-au constatat corelații puternice între consumul de carne roșie șiboala inflamatorie intestinală, în corelatie cu aportul crescut de acizi grași saturați (SFA). Ca dovadă, o dietă bogată în grăsimi animale pare să promoveze disbioza și inflamația intestinală, cu predispoziția ulterioară la dezvoltarea IBD.

Rolul acizilor grasi polinesaturati (PUFA) în IBD poate fi explicat prin eicosanoidele produse de PUFA n3- și n6-, care sunt precursorii mai multor molecule ce reglează sinteza de prostaglandina E2 și tromboxan B2 (proinflamatoare).

Pacienții cu IBD trebuie sa evite dietele bogate în grăsimi datorită acumularii de acizi biliari (cum ar fi acidul deoxicolic) care ar putea inhiba creșterea speciilor Bacteroidetes și Firmicutes și conduce ulterior la disbioza. Un studiu recent a demonstrat că o dietă săracă în grăsimi reduce markerii inflamației și disbiozei și îmbunătățește calitatea vieții la pacienții cu colită ulcerativă [3].

Fibrele alimentare

Consumul crescut de fibre și fructe au fost asociate cu un risc mai mic deboală inflamatorie intestinală. Fibrele sunt prezente în legume, cereale, fructe și leguminoase și sunt rezistente la digestia de la nivelul intestinului uman din cauza lipsei enzimelor specifice fibrelor; ca atare, ele nu sunt absorbite. În plus, fibrele sunt fermentate de bacteriile din colon, iar posibilul lor rol protector împotriva IBD este legat de capacitatea lor osmotică de a reduce timpul de tranzit intestinal și de promovarea proliferării bacteriilor care previn disbioza și inflamația mucoasei.

Cu toate acestea, dietele bogate în fibre pot agrava simptomele gastro-intestinale, cum sunt durerile abdominale și diareea. Din această cauză, se recomandă ca pacienții aflati în remisie să consume o dietă cu niveluri scăzute de fibre insolubile (spre ex. legume ca dovleceii, morcovii și vinetele) [4].

Deficitul de micronutrienți și suplimentarea

Boala inflamatorie intestinală determină de obicei apariția deficiențelor de vitamine și minerale, din cauza malabsorbției legate de inflamație și a aportului alimentar redus. Din acest motiv, se sugereaza pacientilor sa adopte diete sau strategii de suplimentare a elementelor deficitare.

Principalele deficiențe vitaminice observate la pacienții cu IBD:

  • Vitaminele B9 și B12 sunt absorbite în duoden, jejun și ileon, zone care sunt adesea deteriorate de IBD.
  • S-a demonstrat pe modelele experimentale că suplimentarea cu vitamina A atenuează inflamația intestinală. Ca antioxidant, vitamina A pare să aibă un rol protector împotriva radicalilor liberi și a daunelor oxidative, elemente semnificative în procesele de inflamație.
  • Vitamina D îmbunătățește mecanismele de apărare intestinală și reglează sistemul imunitar adaptiv și cel înnăscut, prevenind proliferarea microbiană. Cu toate acestea, eficacitatea vitaminelor în tratamentul IBD nu este încă suficient de clară, iar studiile clinice au arătat rezultate ambigue [5-8].

Principalele deficiențe minerale observate la pacienții cu IBD:

  • Deficitul de fier este o problemă comună și principala cauză a anemiei la pacienții cu IBD, cu o prevalență estimată de peste 25%. Adoptarea unei diete bogate in fier sau suplimentarea fac parte din strategia terapeutica.
  • Zincul este un cofactor enzimatic cheie în imunitatea celulară, creșterea și vindecarea rănilor. Deficitul de zinc a fost identificat la 15-40% dintre pacienți, și a fost asociat cu diaree cronică, intervenții chirurgicale sau complicații ale bolii la pacienții cu IBD [5].

Terapii dietetice

Nutriția enterală exclusivă (EEN)

Un indiciu cu privire la modul în care nutriția poate fi strâns corelată cu activitatea bolii este faptul că nutriția enterală exclusivă (EEN) este capabilă să inducă remisia clinică și endoscopică la pacienții pediatrici. Utilizarea EEN este acum studiată pe scară largă si la adulți, iar rezultatele par a fi promițătoare. Deși mecanismul acestui procedeu nu este bine cunoscut, se pare că efectele sale se datorează expunerii reduse la factorii de risc și activității antiinflamatorii a unor nutrienți conținuți în formulă [9].

Dieta CD-TREAT

O altă abordare nutritională este dieta CD-TREAT (Crohn’s Disease TReatment-with-EATing):

  • Aceasta este o dietă personalizată si tolerabilă, cu o compoziție comparabilă cu EEN;
  • Se bazează pe excluderea anumitor componente dietetice (gluten, lactoză și alcool) și includerea altora (macronutrienti, vitamine, minerale și fibre) folosind alimente obișnuite;
  • Efectele pozitive ale dietei CD-TREAT inregistrate în cazul calprotectinei fecale și compoziției microbiomului intestinal (niveluri mai scăzute de butirat, propionat și SCFA);
  • Au fost observate rezultate promițătoare în ceea ce privește răspunsul clinic, care a apărut la 80% dintre participanți;
  • CD-TREAT pare a fi un substitut al dietei EEN, în special la adulții pentru care tolerabilitatea EEN este scăzută (în principal legate de gust), și o opțiune bună pentru terapia de întreținere dietetică pe termen lung [10,11].

Dieta low-FODMAP

Un procent semnificativ de pacienți cu IBD prezintă simptome similare cu cele ale sindromului de intestin iritabil, chiar și atunci când se află in remisie clinică.

  • Dieta low – FODMAP (Fermentable Oligosaccharides, Disaccharides, Monosaccharides and Polyols) a fost asociată cu îmbunătățirea simptomelor la mulți dintre acești pacienți;
  • Cu toate acestea, influența dietei low-FODMAP asupra microbiomului, metabolismului și inflamației la pacienții cu IBD este încă neclară;
  • De asemenea, a fost observată o reducere a concentrațiilor de citokine pro-inflamatorii (TNF-α, IL-6 și IL-8), demonstrând un posibil efect antiinflamator al fibrelor dietetice, probabil prin influența lor asupra microbiotei intestinale [12].

CDED

CDED (Crohn’s Disease Exclusion Diet) este o dietă de excludere, formulată special pentru boala Crohn – CDED (Crohn’s Disease Exclusion Diet).

  • Este o dietă structurată, bazată pe ipoteza că dieta occidentală, bogată în grăsimi și zaharuri rafinate poate provoca inflamație și modificarea permeabilității barierei mucoase;
  • Se bazează pe excluderea grăsimilor animale, a produselor lactate, a glutenului și a tuturor alimentelor prelucrate care conțin aditivi și emulsifianți [13].

Deși aceste diete sunt de obicei prescrise pentru utilizarea pe termen scurt, mulți pacienți continuă să le folosească pentru o perioadă lungă de timp. Studiile clinice nu au reușit să găsească diferențe semnificative în ce priveste severitatea simptomelor pe termen lung, numărul complicațiilor, necesitatea spitalizării sau a intervențiior chirurgicale, între pacienții care utilizează diete restrictive și cei cu diete nerestricționate. De aceea, se consideră că dietele echilibrate pot ajuta la menținerea remisiei bolii și la îmbunătățirea calității vieții pacientului [14].

Dieta mediteraneană

Un model alimentar pe termen lung, care ar putea fi util pentru gestionarea bolilor intestinale, cum sunt IBD (în special aflate în remisie) este dieta mediteraneană.

  • Se caracterizează printr-un consum ridicat de ulei de măsline și pește, bogate în acizi grași mono și polinesaturați, fructe, cereale integrale și legume, pentru a permite un aport adecvat de fibre (aproximativ 30 g pe zi, în conformitate cu sugestiile OMS);
  • Se bazează pe consumul zilnic sau săptămânal al anumitor grupe de alimente, conform piramidei alimentare standardizate;
  • S-a demonstrat că dieta mediteraneană are un efect pozitiv asupra compoziției microbiotei intestinale, ajutând la restabilireea eubiozei și reducând producerea de factori proinflamatori (NF-kB);
  • Un studiu recent a demonstrat că o bună aderență la această dietă este asociată în mod semnificativ cu niveluri mai ridicate de acizi grasi cu lant scurt (SCF) la nivel intestinal;
  • Recent, a fost studiat rolul posibil al dietei mediteraneene în modularea expresiei genice la pacienții cu IBD [15-18].

Mai multe informații legate de alimentație și suplimentare în boala inflamatorie intestinală gasiți pe Crohns & Colitis Foundation.

Letitia Mates

Surse bibliografice: