Anemia este o afecțiune cauzată de scăderea cantității sau a calității globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge.  Cea mai frecventă cauză a anemiei este deficitul de fier.

Niveluri insuficiente ale fierului în organism conduc la scăderea producerii de hematii (celule roșii din sânge). Simptomele sunt nespecifice și includ slăbiciune, oboseală, iritabilitate, modificări ale dispoziției, dureri de cap, intoleranță la exerciții fizice, scăderea poftei de mâncare (în special la copii), paloare, dificultăți de respirație și sindromul picioarelor neliniștite. La copiii mici, deficitul de fier crește riscul întârzierilor de dezvoltare și a tulburărilor de comportament [1].

Anemia feriprivă – Etiologie

Cea mai frecventă cauză a deficienței de fier este pierderea de sânge, de obicei prin menoragie sau sângerare gastro-intestinală. Alte cauze pot fi: aportul inadecvat de fier, utilizarea crescută a fierului din cauza dezvoltării rapide (în copilărie, adolescență și sarcină), malabsorbție (de exemplu in boala celiacă sau intervenții chirurgicale gastrice anterioare, inclusiv bypass-ul gastric), flebotomie, hemoliză, sau, mai rar, antrenamentele atletice foarte intense. Anemia se dezvoltă după ce depozitele de fier de la nivelul ficatului, splinei, măduvei osoase și sângelui sunt epuizate. Simptomele deficienței ușoare de fier prin epuizarea  depozitelor pot fi prezente fără sa se fi instalat anemia [2].

Sugarii, copiii mici, preşcolarii şi adolescenţii prezintă un risc mai mare de deficientă de fier. Societatea Europeană de Gastroenterologie, Hepatologie şi Nutriţie Pediatrică (The European Society for Paediatric Gastroenterology Hepatology and Nutrition-ESPGHAN) a emis în 2014 recomandări in scopul diminuarii prevalenţei deficitului de fier şi a anemiei feriprive la aceste grupe de varstă.

Anemia feriprivă – Factori de risc

Vârsta

Copiii se afla la risc mai mare de deficienta din cauza necesitatii crescute pentru sinteza țesuturilor și creșterea musculară.

Sexul

In general, femeile consumă mai puțin fier decât bărbații (din cauza cerințelor energetice mai mici), insa ele pot avea o nevoie mai mare de fier, în funcție de stadiul de viață. Pe parcursul menstruației, o femeie pierde in medie 30-45 mg de fier pe lună. Sarcina și nașterea împreună folosesc aproximativ 1 g de fier matern. Alăptarea unui copil depleteaza organismul mamei cu aproximativ 1 g de fier pe parcursul primului an.

Ulcerul gastroduodenal și gastrita

Ulcerul gastroduodenal și gastrita conduc la pierdere de sânge, care poate epuiza depozitele de fier. Alti factori care pot contribui la acest fenomen sunt aspirina și restul medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), dar si infecția cu Helicobacter pylori.

Patologia gastro-intestinală

fierul este absorbit în principal la nivel duodenal, motiv pentru care orice boli aparute la nivelul acestui segment pot influenta absorbția fierului. Acestea pot fi: boala celiacă activă, boala Crohn, chirurgia intestinului subțire sau procedurile de bypass gastric.

Cancerul

Cancerul esofagian, gastric, de colon, și alte tipuri de cancer gastrointestinale cauzează adesea sângerări oculte, cu scaderea nivelelor de fier seric [2].

Infecțiile cu Helicobacter pylori

H. pylori concurează cu gazda pentru fier și reduce cantitatea de vitamina C din secrețiile gastrice [3]. După eradicarea H. pylori, terapia cu fier poate fi ineficientă pentru tratarea anemiei feriprive, cu excepția situatiei în care pacienții primesc tratament antimicrobian [4].

Exercițiile fizice excesive

Pe parcursul exercițiilor fizice foarte intense pot aparea pierderi de sânge din cauza hemolizei aparute la alergătorii de la distanță. De asemenea, creșterea transpirației, poate antrena pierderi de fier. Astfel de pierderi pot predispune adolescentele sportive la anemie [5].

Factori alimentari și de absorbtie – tratati intr-un articol separat.

Anemia feriprivă – Diagnostic

Pentru diagnosticul anemiei feriprive este necesară testarea de laborator. In urma acesteia se poate evidentia o scadere a concentrației hematocritului (Hct) și a hemoglobinei (Hb), insotite de obicei de scaderea volumului eritrocitar mediu (VEM) si cresterea lărgimii distribuţiei eritrocitare (RDW). Deficitul de fier poate provoca, de asemenea, trombocitoză (cresterea numarului de trombocite).

Recomandările actuale pentru diagnosticul anemiei feriprive constau si in testarea feritinei serice, care reflectă totalul depozitelor de fier din organism. Cu toate acestea, se ia in calcul faptul ca feritina este un reactant de fază acută care poate creste în inflamație, infecții, boli hepatice  sau cancer, conducând la rezultate fals negative [2].

Anemia feriprivă – Tratament

Tratamentul anemiei feriprive implică completarea deficitului de fier al pacientului, precum și stabilirea si abordarea etiologiei subiacente (de exemplu, ulcer, malignitate, menoragie, deficit alimentar, malabsorbție de fier).

Suplimentele orale cu fier reprezinta prima linie de terapie. Sulfatul feros este cel mai frecvent utilizat,  are cea mai mare biodisponibilitate, dar determina de obicei mai multe tulburări gastrice decât gluconatul sau fumaratul feros.

  • Pe parcursul suplimentarii cu fier se evită produsele lactate, deoarece interferă cu absorbția fierului administrat pe cale orală (a se vedea considerațiile nutriționale de mai jos).
  • Medicamente care modifică pH-ul gastric pot reduce, de asemenea, absorbția fierului. Acestea includ antiacidele (Maalox, Rennie, Dicarbocalm, etc), inhibitori ai pompei de protoni (omeprazol, pantoprazol, esomeprazol, etc) și anti-H2 (ranitidina, famotidina).
  • Suplimentele trebuie administrate pe stomacul gol, dacă sunt tolerate, cu cel puțin 2 ore înainte, sau 4 ore după medicamentele mentionate mai sus.
  • Aportul simultan de acid ascorbic (Vitamina C) crește absorbția fierului. De exemplu, un pahar de suc de portocale conține suficientă vitamina C pentru a crește semnificativ absorbția fierului din alimente.
  • Pentru situatiile în care pacientul nu tolerează suplimentele orale sau în cazuri de malabsorbție, sunt disponibile tratamente intramusculare și intravenoase cu fier.
  • Doza se adapteaza de obicei la amploarea deficitului, tinand cont de reactiile adverse ale administrarii orale de fier: posibile tulburări gastro-intestinale sau constipație [2].

Doze zilnice recomandate de fier

VarstaBarbatiFemeiSarcinaLactatie
0–6 luni0.27 mg*0.27 mg*
7–12 luni11 mg11 mg
1–3 ani7 mg7 mg
4–8 ani10 mg10 mg
9–13 ani8 mg8 mg
14–18 ani11 mg15 mg27 mg10 mg
19–50 ani8 mg18 mg27 mg9 mg
51+ ani8 mg8 mg
Doze zilnice recomandate de fier (DZR) [6]

In tabelul anterior sunt cuprinse dozele zilnice recomandate (DZR) de fier pentru persoanele nevegetariene. Pentru vegetarieni, aceste valori sunt de 1,8 ori mai mari. Acest lucru se motivează prin faptul că fierul hemic din carne are o biodisponibilitate mai mare decat cel non-hem, provenit din alimentele vegetale, iar carnea rosie, păsările de curte și fructele de mare cresc absorbția fierului non-hemic [6].

Nota: *Pentru sugarii cu varste intre 0 si 6 luni, recomandarea a tinut cont de aportul mediu de fier la sugarii sănătoși, alăptați.

Bibliografie:

  1. Gupta PM, Perrine CG, Mei Z, Scanlon KS. Iron, Anemia, and Iron Deficiency Anemia among Young Children in the United States. Nutrients. 2016;8:330-334.
  2. Barnard, Neal D., editor. „Iron Deficiency Anemia.” Nutrition Guide for Clinicians, 3rd ed., Physicians Committee for Responsible Medicine, 2018. nutritionguide.pcrm.org/.
  3. Salgueiro J, Zubillaga M, Goldman C, et al. Review article: is there a link between micronutrient malnutrition and Helicobacter pylori infection? Aliment Pharmacol Ther. 2004;20(10):1029-34.  
  4. Kostaki M, Fessatou S, Karpathios T. Refractory iron-deficiency anaemia due to silent Helicobacter pylori gastritis in children. Eur J Pediatr. 2003;162(3):177-9.  
  5. Shaskey DJ, Green GA. Sports haematology. Sports Med. 2000;29(1):27-38.  
  6. Institute of Medicine. Food and Nutrition Board. Dietary Reference Intakes for Vitamin A, Vitamin K, Arsenic, Boron, Chromium, Copper, Iodine, Iron, Manganese, Molybdenum, Nickel, Silicon, Vanadium, and Zinc : a Report of the Panel on Micronutrients. Washington, DC: National Academy Press; 2001.