Controlul apetitului

Controlul apetitului este deosebit de complex, in reglarea lui intervenind mai multi factori: genetici, hormonali, senzoriali si de mediu.

Ne-am obisnuit deja cu informatiile care privesc cresterea alarmanta a supraponderabilitatii si obezitatii populatiei, inclusiv la copii. Persoanele a caror greutate corporala depaseste un anumit numar de kilograme sunt de cele mai multe ori privite dezaprobator, fiind judecate ca iresponsabile si lipsite de vointa. Cei care au ajuns la pragul obezitatii se simt discriminati in societate, incepand de la transportul in comun si pana la locul de munca. Spre exemplu, dupa cum am aflat  din studii recente, aceste persoane pot avea din start mai putine sanse la interviul de angajare decat contracandidatii lor normoponderali, chiar daca din punct de vedere al pregatirii profesionale ar fi compatibile cu postul oferit.

Cresterea excesiva in greutate este asociata cu blamarea, nepasarea si lacomia, desi de cele mai multe ori aceasta poate avea la baza un anumit determinism genetic, dezechilibre hormonale sau chiar traume psihice. Acestea, separate sau uneori chiar impreuna pot avea o contributie majora la cresterea in greutate, precum si la tot tabloul clinic care insoteste acest aspect. Din aceste motive, este necesar ca pacientul sa se adreseze unui specialist in domeniu, care sa evalueze corect starea lui de sanatate si sa intervina corespunzator pentru a-l ajuta.

In cele din urma, pacientul obez va ajunge sa fie implicat intr-o problema de care de altfel este foarte constient, insa uneori ii este peste masura de greu de indeplinit: aceea de a-si controla apetitul. De ce ii este greu? Deoarece acesta este un proces extrem de complex, care implica foarte multi factori, iar multi dintre acestia pot depasi cu mult puterea de „vointa” a pacientului.

Diagnosticarea obezitatii

In evaluarea si diagnosticarea obezitatii se recurge la mai multe tipuri de investigatii. Acestea privesc in primul rand cele cu scopul de stabilire a etiologiei, si anume investigatiile genetice si hormonale. Prima categorie se refera la depistarea eventualelor anomalii cromozomiale sau mutatii genetice responsabile de cresterea excesiva in greutate. Cea de a doua priveste depistarea formelor de obezitate endocrina. Intre investigatiile care privesc evaluarea corecta a obezitatii se numara analiza compozitiei corporale si explorarile factorilor de risc cardiovascular, complicatiilor si comorbiditatilor.

De regula, la persoanele obeze se produce un dezechilibru al comportamentului alimentar tradus printr-o ingestie mai mare de alimente (cu consecinte in acumularea de tesut adipos), in raport cu necesitatile organismului. De la atingerea unei anumite greutati, organismul va avea de suferit datorita unui inbalans hormonal, responsabil de reglarea aportului alimentar.

Dozarea adipokinelor (deocamdata rezervata domeniului cercetarii), la persoanele cu crestere excesiva in greutate ar putea releva dezechilibre in secretia acestor substante, cu rol in reglarea aportului alimentar. Exemple: leptina, ghrelina, adiponectina, rezistina, visfatina, etc.

Controlul apetitului – cum are loc reglarea comportamentului alimentar?

Asa cum am spus, controlul apetitului reprezinta o problema complexa. Comportamentul alimentar are la baza modelul homeostaziei genetice. Conform acestuia, odata cu cresterea masei grase, cresc si cantitatile de hormoni implicati in ingestia de alimente. Cresterea in greutate aparuta dupa o perioada de aport alimentar excesiv ar trebui sa determine in mod normal cresterea secretiei de hormoni, cum sunt spre exemplu leptina si insulina, responsabili de scaderea ingestiei alimentare si scaderea ulterioara a masei de tesut adipos.

foame-satietate-2
Reglarea comportamentului alimentar

In reglarea comportamentului alimentar intervin mai multi factori: genetici, hormonali, senzoriali sau de mediu. In continuare sunt prezentate cateva modalitati prin carea are loc reglarea apetitului alimentar, tocmai pentru a sublinia complexitatea acestui proces.

Controlul apetitului – reglarea hormonala

Hormonii care intervin in reglarea aportului alimentar se clasifica astfel:

  • Cu actiune rapida – influenteaza fiecare masa in parte. Exemple: colecistokinina, ghrelina.
    • Colecistokinina se elibereaza din tractul gastrointestinal in timpul alimentatiei si induce senzatia de satietate, sau “plin”.
    • Ghrelina este un peptid gastric care stimuleaza apetitul. Este secretata de stomacul gol, nivelul sau in sange creste imediat inaintea meselor si scade brusc dupa acestea.
      • Descoperiri stiintifice recente arata ca exista anumiti anticorpi/imunoglobuline cu afinitate mai crescuta pentru ghrelina la persoanele obeze decat la cele normoponderale. Aceste substante se leaga specific de ghrelina impiedicand-o sa scada din circulatia sanguina imediat la ingestia de alimente, asa cum ar fi normal. In felul acesta, cantitatea de ghrelina ajunsa la creier este mai mare, contribuind la cresterea apetitului, chiar si dupa aportul alimentar corespunzator.
  • Cu actiune lenta – care promoveaza stabilitatea depozitelor de grasime. Exemple: insulina si leptina.  Cantitatile de insulina secretata de celulele pancreatice beta si leptina de adipocite (stomac, alte tesuturi) sunt in directa proportionalitate cu grasimea corporala.
    • Leptina – regleaza apetitul semnaland hipotalamusului senzatia de satietate. Actioneaza si prin imbunatatirea capacitatii organismului de a utiliza depozitele de grasime drept sursa de energie. Exista persoane la care se instaleaza rezistenta la leptina, asemanator celei la insulina, din cadrul diabetului de tip 2. Ambele rezistente determina acumularea de tesut gras.
  • Cu actiune intermediara – PPY 3-36 (din familia neuropeptidului Y), secretat de intestinul subtire si colon, ca raspuns al prezentei alimentelor. Inhiba apetitul pentru un interval de aproximativ 12 ore.
Nucleu arcuat
Controlul hormonal al apetitului

Controlul apetitului – reglarea centrala

Semnalele hormonilor secretati la nivelul tractului gastrointestinal si stratului adipos ajung la nivel central, in nucleul arcuat al hipotalamusului.

Acesta contine doua seturi de neuroni specializati in controlul apetitului:

  • Neuropeptidul Y (NPY) – care creste apetitul
  • Melanocortina – inhiba apetitul.

Anumite tipuri de neuroni utilizeaza substante neurotransmitatoare, pentru reglarea apetitului:

  • Serotonina – la ingestia de alimente se stimuleaza secretia acestei substante, cu inducerea senzatiei de satietate.
  • Dopamina – prin doua tipuri de receptori specifici: D1 – induc ingestia alimentara si D2, care o inhiba.
  • Histamina si catecolaminele – contribuie la supresia apetitului.

Semnale senzoriale

Vazul, mirosul si gustul pot declansa stimularea secretiilor de saliva, suc gastric dar si de insulina, stimuland apetitul.

Cum se stimuleaza ingestia de alimente?

Prin lipsa alimentatiei, are loc o scadere a glucozei si a insulinei in sange. Acest aspect va determina aparitia foamei, va stimula pofta de mancare si disconfortul gastric.

Cel mai important factor in aparitia senzatiei de foame este scaderea glicemiei. Daca la nivelul creierului ajunge o cantitate mai mica de insulina, neuronii NPY devin mai activi, stimuland centrul apetitului.

Dupa cateva ore de lipsa a alimentatiei, la nivelul stomacului si duodenului se secreta ghrelina. Variatia nivelelor serice de ghrelina din timpul zilei poate fixa programul alimentar. Chirurgia bariatrica de baypass gastric urmareste scaderea in greutate prin controlul secretiei de ghrelina.

Cum se poate reduce consumul alimentar excesiv?

Colecistokinina are un rol esential in reglarea apetitului. Ea intervine in limitarea portiei alimentare si a duratei mesei, prin inducerea senzatiei de satietate. Alaturi de aceasta, contribuie serotonina, glutamatul, glucagon like peptidul -1 si leptina, ai caror receptori se gasesc la nivelul terminatiilor nervoase ale nervului vag. Toate au actiune de scadere a marimii portiei alimentare.

In concluzie:

  • Controlul apetitului reprezinta o problema complexa. Foamea si satietatea sunt caile naturale ale organismului care determina ingestia de alimente si consumul energetic. Odata disturbat echilibrul dintre aceste procese, se poate produce o ingestie exagerata de alimente care poate antrena cresterea excesiva in greutate.
  • Din punct de vedere medical se iau toate masurile pentru a ajuta persoanele obeze sa ajunga la greutati acceptabile, care sa nu le puna in pericol nici sanatatea dar nici activitatile zilnice. Aceste masuri iau in calcul inclusiv tratamente medicamentoase care sunt adaptate special nevoilor pacientului, dupa o evaluare amanuntita care privesc toate aspectele legate de obezitate (indicele de masa corporala, rezultatele analizelor medicale, boli asociate – prezenta sindromului metabolic, etc).
  • In cele din urma trebuie acceptat ca obezitatea nu reprezinta doar consecinta comoditatii si a delasarii ci un cumul de factori declansatori si perturbatori, care fac dificila mentinerea echilibrului intre nevoile reale ale organismului si ingestia adecvata de alimente.

Autor: Letitia Mates

Update articol: 23.08.2020

Bibliografie:

  1. Hancu N, Roman G, Veresiu IA. Diabetul zaharat, nutritia si bolile metabolice. Tratat 1, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 2010.
  2. Savage JS, Fisher JO, Birch LL. Parental influence on eating behavior: conception to adolescence. J Law Med Ethics. 2007;35(1):22-34.
  3. Russell, C.G., Taki, S., Laws, R. et al. Effects of parent and child behaviours on overweight and obesity in infants and young children from disadvantaged backgrounds: systematic review with narrative synthesis. BMC Public Health 16, 151 (2016).
  4. Amin T, Mercer JG. Hunger and Satiety Mechanisms and Their Potential Exploitation in the Regulation of Food Intake. Curr Obes Rep. 2016;5(1):106-112. doi: 10.1007/s13679-015-0184-5.
  5. Kuniko T, Romain L, Akihiro A, Haruka A, et al. Anti-ghrelin immunoglobulins modulate ghrelin stability and its orexigenic effect in obese mice and humans. Nat Commun. 2013;4:2685